Finanțarea pentru centrale fotovoltaice pentru autorități publice este anunțată spre lansare
Ministrul Energiei, Ilie Bolojan, a anunțat ieri, 9 septembrie 2026, faptul că au fost semnate ordinele pentru două programe din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 650 de milioane de euro, prin care instituțiile publice vor putea produce și stoca energie pentru consumul propriu.
Primul program, în valoare de 500 de milioane de euro, este destinat instalării de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare. Al doilea program, în valoare de 150 de milioane de euro, se adresează instituțiilor publice care au deja instalații de producere a energiei din surse regenerabile. Acestea vor putea instala baterii în spatele contorului, pentru a stoca energia produsă și a o folosi pentru consumul propriu.
Conform declarațiilor ministrului, apelurile se deschid vineri, 11 septembrie. Cererile vor fi depuse prin AFIR până la 6 noiembrie 2026 sau până la epuizarea bugetului, în ordinea depunerii.
Totuși, precizăm că până în acest moment ordinele nu au fost publicate pe site-urile oficiale și nu avem un ghid final al beneficiarului. În acest context, nu vedem cum vor putea fi depuse proiecte, ținând cont și de faptul că platforma de depunere a proiectelor nu este încă gata.